O nouă reglementare imprecisă. Reevaluarea bunurilor culturale mobile

O vorbă românească spune: „E bine și așa rău cum e!”

În luna aprilie 2019, au apărut Normele privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deținute de instituții publice de drept public în vederea asigurării unei juste reflectări a acestora în contabilitate. Diferit față de conținutul normelor, titlul pare destul de clar. S-a intenționat reglementarea modului în care patrimoniul muzeelor este reflectat în situațiile financiare.

De fapt, întreaga poveste a pornit de la unele controale ale unor instituții de stat (Curtea de Conturi sau ANAF) care s-au finalizat prin instrucțiuni scrise adresate instituțiilor controlate, de a-și reevalua, adică a-și crește valorile din contabilitate pentru bunurile din patrimoniu. Nivelul valorii este ridicol, întâlnindu-se frecvent sume de 0,0001 lei. De unde au apărut? Din aplicarea deficitară a unei alte reguli anterioare, în momentul denominării leului (când toate cifrele s-au împărțit la 10.000).

În loc să se repare efectul aplicării incorecte a denominării, de câțiva ani instituțiile vizate caută soluții de reevaluare, iar Ministerul Culturii se străduie să reglementeze ceva în acest sens și a reglementat. Găsiți la finalul articolului, textul integral al Normelor.

Din analiza profesională a acestora rezultă și concluzia din titlu privitoare la imprecizia reglementării. Voi extrage doar două idei de la începutul și sfârșitul actului, care mi se par definitorii.

1. Articolul 1 precizează „Prezentele norme reglementează modalitatea de reevaluare a bunurilor culturale mobile, cu excepția bunurilor culturale mobile care nu pot fi reevaluate potrivit standardelor internaționale de evaluare, deținute în proprietate sau în administrare, de către instituțiile publice, cu scopul determinării valorii juste a acestora în contabilitate”.

Comentariu
Așa cum e scris, rezultă foarte probabil că niciun bun cultural mobil nu poate fi reevaluat conform standardelor internaționale de evaluare, prin urmare majoritatea masei de reevaluat face parte din excepție și aceasta pentru că nu se precizează despre ce standarde internaționale este vorba. Pentru că sunt mai multe asemenea standarde, iar trimiterea este cu articol hotărât, ceea ce presupune că ar trebui să fie respectate toate.

În al doilea rând, conform legii în România, evaluatorii autorizați trebuie să respecte standardele de evaluare în vigoare, care sunt standarde naționale și nu toate standardele internaționale.

2. La penultimul alineat din ultimul articol se precizează „Bunurile culturale mobile pentru care, din motive obiective, expertul acreditat sau evaluatorul autorizat constată că nu se poate stabili o valoare justă sau care nu pot fi reevaluate conform standardelor internaționale de evaluare vor fi evidențiate în continuare în contabilitate cu valoarea de intrare actualizată cu indicele de inflație”.

Comentariu
Cu alte cuvinte, excepțiile de la articolul 1 se pot rezolva printr-o reevaluare administrativă, respectiv actualizând valoarea de intrare cu indicele de inflație.
Astfel, evitându-se subiectivismul aprecierii unor bunuri cu o diversitate enormă, și ținând seama că scopul este doar reflectarea contabilă, care să satisfacă cerințele autorităților de control, cel mai probabil metoda principală de reevaluare va rămâne actualizarea indicială.

Vor trebui clarificate două lucruri:
1. Cine și cum certifică faptul că nu pot fi aplicate standardele internaționale de evaluare?
2. Dacă echipa care va realiza actualizarea indicială va fi aceeași prevăzută ca și componentă la articolul 3, adică un cuplu format din experți acreditați de către Ministerul Culturii și Identității Naționale și evaluatori autorizați de către A.N.E.V.A.R.

În concluzie, ceva se va putea aplica, având în vedere ca obiectivul nu este nivelul rezultatului ci declanșarea și finalizarea unui proces de reevaluare.
Și uite așa aplicăm din nou păcătoasa vorbă romanească „e bine și așa rău cum e”, care ne ține în aceeași stare, des întâlnită, de superficialitate.

Pentru a nu critica doar, dacă ar fi să dau și o soluție, Norma ar trebui să clarifice la art. 1 că este vorba de standardele de evaluare în vigoare, să fie mai riguroasă la art. 4 și să excludă „valoarea de piață” din criteriile avute în vedere la evaluare (pentru că se creează o referință circulară) și la ultimul articol să înlocuiască „valoarea actualizată cu indicele de inflație” cu o formulare de genul „valoarea rezultată din indexarea cu indici de actualizare adecvați fiecărui tip de bun reevaluat”.